fericire

imi place atat de mult fericirea incat o caut in cele mai mici si cele mai mari lucruri. in

fond nu conteaza unde o caut, ca e in mine, e in tine sau in cafeaua de dimineatza, ea e

acolo mereu, oriunde ma uit. Cred ca asta suna a o mica dependenta de fericire. e un

sentiment atat de complex incat simt ca as putea vorbi o viata despre asta sau despre

fractiunile de secunda ce imi taie rasuflarea, totodata nu as vorbi despre asta si as

tine-o acolo ascunsa undeva in adancul aduncurilor, undeva departe inclusiv de vocea mea

interioara. este formidabil ca sunt capabila de asemenea emotii.