O discutie recenta, pentru care nu mi-am dat interesul foarte mult pentru ca am fost contra de prima, a fost ... ce se intampla daca ajungi in situatia de a te indragosti de un prieten/ prietena bun/a?
Teoria mea era simpla, avand in vedere experiente trecute, evident esuate, lucrurile se schimba, omul se schimba ... punct. Tosusi m-am decis sa reiau in calcul datele problemei si sincer, mi-am schimbat ceva idei. Inseamna ceva sa ai un prieten sa il accepti si cu bune si cu rele si sa il ridici pe piedestal. Semnfica o avansare in ochii tai, rezulta ca inconstient ai supus omul la diverse lucruri si a ramas acolo. Faptul ca omul se schimba .. nu, ci doar il cunosti intr-o alta ipostaza, postura omului indragostit, pe care oricat ai vrea, privind omul din afara cand e indragostit nu se poate compara cu ce se intampla cand povestea devine subiectiva. Relatia se schimba? Evident! Creste ideea de protectivitate, responsabilitatea fata de omul din fata ta devine mai mare iar problemele cu adevarat impartite nu doar ascultate pt a oferi un sfat prietenesc. Iar apoi , in caz de dileme... e mult mai usor sa te intorci la principiile de baza in care sa iti amintesti ca in fata ta, pe langa un iubit/ iubita .. e de fapt un bun prieten ce niciodata nu te-a lasat la greu. In fond, in canalizarea unei iubiri pure sta la baza o prietenie buna, astfel e mult mai usor sa gandesti altruist, sa accepti alegerile celuilalt de orice natura, mai ales sa nu tzii cu dintii intr-un mod egoist o persoana ce evident nu isi gaseste fericirea alaturi de tine.
