Banc

La o masa intr-un bar, statea un nene care dadea pe gat pahar dupa pahar. De fiecare data cand termina un pahar, se uita in buzunarul camasii. Intrigat, barmanul l-a intrebat:
-De ce va tot uitati in buzunarul camasii dupa fiecare pahar?
- Am acolo o poza cu nevasta-mea. Cand mi se pare frumoasa, ma duc acasa!

Citate

"Daca acum m-as sinucide tu mai conesidera un las. Dar tu oricat ai stii de ce fac asta, niciodata nu vei mai avea cea mai vaga idee. In timp ce ma consideri las si imi judeci fapta, eu o sa fiu mai fericit cu un pas pentru ca dupa atata timp am ales sa am curajul de a pleca de buna voie si nesilit de nimeni intr-un iad necunoscut, dintr-o lume in care toti fug de asta. Deci nu te crede mai bun cu ceva ca mine ca ai ales sa stai."

De-ale mele

O discutie recenta, pentru care nu mi-am dat interesul foarte mult pentru ca am fost contra de prima, a fost ... ce se intampla daca ajungi in situatia de a te indragosti de un prieten/ prietena bun/a?

Teoria mea era simpla, avand in vedere experiente trecute, evident esuate, lucrurile se schimba, omul se schimba ... punct. Tosusi m-am decis sa reiau in calcul datele problemei si sincer, mi-am schimbat ceva idei. Inseamna ceva sa ai un prieten sa il accepti si cu bune si cu rele si sa il ridici pe piedestal. Semnfica o avansare in ochii tai, rezulta ca inconstient ai supus omul la diverse lucruri si a ramas acolo. Faptul ca omul se schimba .. nu, ci doar il cunosti intr-o alta ipostaza, postura omului indragostit, pe care oricat ai vrea, privind omul din afara cand e indragostit nu se poate compara cu ce se intampla cand povestea devine subiectiva. Relatia se schimba? Evident! Creste ideea de protectivitate, responsabilitatea fata de omul din fata ta devine mai mare iar problemele cu adevarat impartite nu doar ascultate pt a oferi un sfat prietenesc. Iar apoi , in caz de dileme... e mult mai usor sa te intorci la principiile de baza in care sa iti amintesti ca in fata ta, pe langa un iubit/ iubita .. e de fapt un bun prieten ce niciodata nu te-a lasat la greu. In fond, in canalizarea unei iubiri pure sta la baza o prietenie buna, astfel e mult mai usor sa gandesti altruist, sa accepti alegerile celuilalt de orice natura, mai ales sa nu tzii cu dintii intr-un mod egoist o persoana ce evident nu isi gaseste fericirea alaturi de tine.

nimic

Era atat de rau... chinuri groanznice si singuratate multa, abia acum realizez cat de bine era de fapt. Imi doresc atat de mult sa nu imi fi intins o mana si sa ma fi lasat acolo. Era un loc pe care deja il cunosteam atat de bine. Mi-ai aratat ca exista mai mult, un loc necunoscut si atat de placut, si mi-ai aratat usa sa ma intorc inapoi. Nu recunosc locul, chinurile sunt mai mari si mai groaznice decat inainte. Cum poti indrazni sa spui ca ai facut un bine? Exsita viata, exista jocuri, dar sentimentele nu reprezinta un joc, mai degraba o ruleta ruseasca. Cad sau nu? Nu am idee, dar stiu ca imi doresc sa fiu in cadere libera pana la prabusire si o sa refuz orice mana ma ajuta. Isi are dreptul de a te impinge inapoi. Punct si de la capat.

Nimic

un zambet, o aparentza... multe idei ascunse sub o privire fara sens, si totusi ochii nu

mint. stii ca esti mintit, dar tot nu stii adevarul. asculti o simpla melodie, sa auzi inca

o parere despre ceva care tie tzi-ar parea o idee interesanta, te pierzi si te ratacesti in

gandurile tale, habar nu aveai ca stiai atat de multe.. sau atat de putine, esti sigur ca

sunt lucruri pe care nu le vei face niciodata.. si totusi intr-o situatie de disperare.. ce

alegi? viata sau principiul. idei curg in continoare intr-o fractiune de secunda care pare

cu adevarat o eternitate, calculezi in toate modurile posibile si ajungi la concluzia ca e

mai bine sa reactionezi instinctiv, dar daca ratiunea castiga? esti in continoare prins in

aceeasi fractiune de secuna si speri sa apara ceva exterior sa te ia de acolo si rasufli

linistit ca totul s-a terminat. Wrong! nu se termina, vine urmatoarea ... doar ca pentru

simplu fapt ca a fost moment de disperare ai reusit sa traiesti cu adevart clipa si sa

cauti solutia buna strict pentru prezent, fara a mai privi in perspectiva si sa te gandesti

daca merita efortul si ce va fi mai departe. e pur un instinct uman de a supravietui si

vrei inapoi la ce ai fost, cat de rau era... macar e familiar. cand de fapt ... drumul e in

fata si trebuie mers inainte.

Falsa politete

oamenii au tendinta de a avea bun simt doar cand se cunosc, pe parcursul relatiei de orice

natura interumana este ea, bunul simt, manierele ... se pierd. de ce oamenii considera ca

daca il cunosti pe om si iti permiti mai multe nu mai depui efort sa arati un oarecare

respect (pat facut .. ma rog lucruri de genul) si considera mai special pe unul nou. Cred

ca ideea asta vine de la falsitatea oamenilor la inceput. E vorba de perioada aceea in care

omul arata altuia cine ar vrea de fapt sa fie, nu cine e el de fapt. Cata ipocrizie, dar

din pacat suntem prea multi care facem asta chiar fara sa ne dam seama. Sunt sigura ca cine

imi va auzi vorbele astea va spune: Ah, eu nu sunt asa, dar sunt altii... :) Intr-un final

cred ca noua oamenilor ne e frica sa spunem defectul sau ceva rau de noi de frika ca ne

punem singuri intr-o lumina negativa, pe cand ceea ce este interesant este ca faza ne-ar

pune intr-una pozitiva de fapt.

fericire

imi place atat de mult fericirea incat o caut in cele mai mici si cele mai mari lucruri. in

fond nu conteaza unde o caut, ca e in mine, e in tine sau in cafeaua de dimineatza, ea e

acolo mereu, oriunde ma uit. Cred ca asta suna a o mica dependenta de fericire. e un

sentiment atat de complex incat simt ca as putea vorbi o viata despre asta sau despre

fractiunile de secunda ce imi taie rasuflarea, totodata nu as vorbi despre asta si as

tine-o acolo ascunsa undeva in adancul aduncurilor, undeva departe inclusiv de vocea mea

interioara. este formidabil ca sunt capabila de asemenea emotii.

Ma bucur pentru tine, dar ....

Cred ca ideea unei convietuiri bune este intr-adevar de compromisuri, sa pui necesitatea sau visele celuilalt inaintea a ceea ce iti doresti tu. Asta probabil ar rezulta o definitie a altruismului.

In teorie suna bine, dar in practica parca e greu sa treci peste acel egoism de a pierde tu ceva in favoarea celuilalt. Probabil ca e mai simplu daca renunti sa te gandesti la tine si in general sa iti doresti nimic, astfel e mai simplu sa te bucuri de fericirea celuilalt si sa il susti.

Cuvintele au o valenta foarte mare, cateva cuvinte iti pot rasturna viata cu totul. Momentul in care se intampla ai doua variante de raspuns: "Ma bucur pentru tine, dar ... si diverse motive" , iar a doua varianta care este si cea ideala este: "Ma bucur pentru tine "... si atat. Daca am stii noi oamenii cand sa tacem bine ar fi. :))

Oricum intr-un final viata merge inainte. Ca o mica concluzie, eu sunt de parere sa nu lasi nici un vis deoparte pentru altcineva si nici sa nu opresti pe nimeni sa isi urmeze visul.

That's all fowks!

kiss fm

the bad guy

Ce se intampla cand esti "the bad guy" si nu vrei sa fi? Orice ai face degeaba? Daca cineva imi raspunde la intrebarea asta, o sa fie ceva de genul: Regatul meu pentru un cal.

Prea putine cuvinte de data asta, pentru ca unele lucruri nu se pot exprima.

Adevarul

Cred ca niciodata nu mi-a fost mai greu decat acum sa ordonez ideile si cuvintele astfel incat sa sune ceva.

Stiu ca se spune ca adevarul te elibereaza. Pana nu iti dai cu capul nu prea intelegi cum sta treaba.

Parere proprie si personala e ca te impovareaza. Daca inainte de a-l spune doare, dupa durerea se dubleaza. Nu ai cum sa te gafezi si sa spui unei persoane importante asta fara sa suferi. Si acum imi pun grav intrebarea, cum ma elibereaza adevarul? E un subiect asupra caruia va fi necesar sa revin cand am mai multe cunostinte. Si cica incerc sa fac bine ... nu inteleg de ce nu-mi iasa.

Oricum, cu ceva am noroc. Recent am intalnit o persoana de la care am invatat multe. Este o persoana care nu va pleca curand din gandurile mele. Unul din lucrurile importante recent invatate este sa fiu optimista, orice ar fi. Din simplu respect pentru ea, o sa fac tot posibilul sa nu uit asta.

Thank you!

Oameni din Romania

Simteam nevoia sa arat un om de apreciat. O persoana simpla, cu probleme ca si noi si culmea parca tocmai pe ale noastre le are. :) Uitati-va mai jos la un om care depune un mic efort cu un efect atat de mare.

Eu cand vreau sa fluier, asta e!

Zilele trecute am inteles si eu conotatia expresiei: Asta e! De aici am 2 probleme: cum sa le explic altora si cum sa tin minte si eu ce am inteles.

Dupa o noapte intreaga de astfel de filozofie, am plecat la un mic restaurant sa mananc. Ca niciodata oamenii de acolo pareau din alta lume. Unul canta, unul plangea, unul observa. Fiecare era cu treaba lui si totusi au inceput toti sa comunice. In mod normal m-as fi ridicat si as fi plecat, dar in ziua aceea am ramas si am inceput sa rad. Nu am ras de ei ci de mine.

Atunci am observat cat de linistiti sunt altii, nu le pasa ce zic ceilalti si fac ce vor fara griji. Iar eu stateam si gandesc si sa ma stresez pentru fiecare lucru mic si marunt, nu cumva sa-l fac gresit sau sa deranjeze pe cineva, dar stii cum e pana la urma? Asta e!

Crezi ca imi amintesc cat de tare m-am enervat eu pe data de 14 iulie 2002? Habar nu am , dar am o mica presimtire ca in ziua aia am fost atat de nervoasa incat credeam ca nu o sa-mi treaca pe viata. Daca stiam eu atunci sa zic "asta e" poate lucrurile au fi stat altfel. "Asta e" - expresia care pur si simplu explica si rezolva totul.

Nimeni nu ma asculta, dar nici eu nu ascult

Cred ca am prins o obsesie sa observ de ce se plang oamenii. O noua forma de nemultumire se pare ca e faptul ca nimeni nu asculta. Cat de aiurea e sa vezi cum fiecare se plange de celalalt ca nu il asculta, ca doar ii vrea binele (lucru cateodata greu de observat, ori e bine ori e numai moft), si cand intrebi pe unul dintre ei de ce nu asculta el primul ... nu o sa primesti un raspuns exact.

Oricum ce nu inteleg este de ce sa stai sa te plangi cand poti sa faci ceva? Daca omul nu te asculta, atrage-i si tu un pic atentia, fa un efort in plus pentru el, nu de alta dar poate e doar plictisit. Bineinteles, aici intra si ideea depinde cat de mult iti pasa cealalta persoana. Nu prea functioneaza daca e vorba de un simplu ego ranit. :)

Cred ca pentru mine am gasit solutia sa nu ma plang ca nu ma asculta nimeni: nu mai spun nimanui nimic. In acelasi timp o sa astept cuminte pana gasesc persoana multumita ca cineva cu adevarat o asculta.

Fericirea este o alegere

Mai mult de 20 de zile din 2011 si nu am aparut cu nimic nou, macar asa un la multi ani. :) M-am gandit eu la multe dar mai greu cu aplicatul.

Azi ma gandeam la oamenii ce se plang ca sunt nefericiti si isi doresc din tot sufletul sa fie fericiti, interesant este ca totusi nu vor fi niciodata. Parerea mea e ca nu isi dau seama cat de greu de digerat este schimbarea, mai ales cea emotionala. Marea problema de care se lovesc este ca pur si simplu sa aiba fericirea in fata ei nu sunt in stare sa o vada iar in cazul in care o vad nu stiu sa reactioneze.

Pana la urma cat de greu va fi sa fi fericit? Chiar iti trebuie banii lui nu stiu ce om din topul multimiliardarilor? Din cate ne amintim si vedem prin revistele tabloide si ei au probleme. Eu ma gandesc cand sunt plecata o zi intreaga si nu apuc sa mananc cat de fericita sunt seara cand vad orice fel de mancare, nu mai am mofturi. :)

Intr-un final cred ca se rezuma la cum vezi paharul. Reproduc acum o scena dintr-un film, un tip plin de fobii cu psihiatrul:

-- Mai tii minte cand ti-am dat sfatul in legatura cu claustrofobia? Si anume sa iti imaginezi o usa?
-- Da, dar era incuiata.

-- Iti imaginezi o cheie.

-- Am facut si asta, si nu s-a potrivit.